Procedura de azil

O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării de voinţă, exprimate, în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din care să rezulte că aceasta solicită protecţia statului român.

Procedura de azil se finalizează în termen de 7 zile de la momentul comunicării deciziei de închidere a dosarului, de la data comunicării hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări prin care s-a acordat statut de refugiat, de la data expirării termenului legal de depunere a plângerii sau, după caz, a recursului ori de la data pronunţării hotărârii instanţei de recurs. În cazul cererilor soluţionate în procedură accelerată sau în procedura la frontieră, procedura de azil se finalizează de îndată.

 
În România procedura de soluţionare a cererilor de azil (procedura ordinară) este structurată în două faze, administrativă şi judecătorească. În faza administrativă sunt analizate în mod individual cererile de azil de către autorităţile administrative, pe baza interviului efectuat cu solicitantul de azil, a documentelor de la dosarul personal şi a informaţiilor din ţara de origine. În faza judecătorească, solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse pot exercita două căi de atac, situaţia acestora urmând a fi analizată de instanţele de judecată.

Formele de protecţie care pot fi acordate cetăţenilor străini sunt:

            1) statutul de refugiat;

            2) protecţie subsidiară (anterior denumită „protecţie umanitară condiţionată”);

            3) protecţie temporară

Statutul de refugiat şi protecţia subsidiară sunt forme de protecţie care se acordă în urma unei analize individuale a cazului fiecărui solicitant de azil, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea azilului.

Conform Legii nr.122/2006, statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării sale de origine şi care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări.

În ceea ce priveşte a doua formă de protecţie, respectiv protecţia subsidiară acelaşi act normativ stipulează că aceasta se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile de acordare a statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:

      1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau
      2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau
      3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă.

Protecţia temporară este o formă de protecţie acordată, în mod colectiv, în situaţii excepţionale şi pentru o perioadă strict determinată de timp.

Principii şi garanţii procedurale

- accesul la procedura de azil;

- nereturnarea;

- nediscriminarea;

- unitatea familiei;

- interesul superior al copilului;

- confidenţialitatea;

- prezumţia de bună-credinţă;

- înlăturarea răspunderii penale pentru intarea şi/sau şederea ilegală a solicitanţilor de azil.