Informare generala
ANUNT DE PARTICIPARE - cerere de oferta
- 09.11.2011
Servicii pentru organizare evenimente
INFORMAŢII DE INTERES PENTRU PERSONALUL DISPONIBILIZAT DIN CADRUL INSTITUŢIEI
- 04.11.2011
INFORMAŢII DE INTERES CU PRIVIRE LA PROTOCOLUL DE COLABORARE ÎNCHEIAT ÎNTRE MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ŞI AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
- 04.11.2011
Buletin Informativ
- 01.08.2011
Informare
- 12.07.2011
Documente ce se eliberează solicitanţilor de azil
Documente ce se elibereaza solicitantilor de azil
Documentul temporar de identitate atestă identitatea, dreptul de şedere pe teritoriul României în calitate de solicitant de azil şi reşedinţă. Pe parcursul procedurii de azil, valabilitatea documentului va fi prelungită periodic, în funcţie de stadiul procedurii.
Pentru prelungirea documentului temporar de identitate, solicitantul va depune personal la ghişeul structurii competente din cadrul Direcţiei de Azil şi Integrare o cerere tip, însoţită de dovada reşedinţei în cazul în care nu se află cazat într-unul din Centrele de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil.
În cazul în care solicitanţii de azil nu posedă paşaport naţional, pe documentul temporar de identitate eliberat de către Oficiul Român pentru Imigrări, va fi menţionat “Identitate declarată” .
Solicitanţii de azil care se află pentru o perioadă mai mare de un an în procedură, li se eliberează la cerere, un document temporar de identitate cu cod numeric personal, pentru a avea acces la piaţa forţei de muncă.
Pentru emiterea/prelungirea valabilităţii documentului temporar eliberat solicitanţilor de azil nu se percep taxe.
Documente ce se elibereaza persoanelor cu o forma de protectie in Romania
1. Document de identitate
Beneficiarii unei forme de protecţie în România au dreptul de a obţine documente corespunzătoare pentru dovedirea identităţii şi pentru trecerea frontierei de stat.
Pentru aceasta, străinul trebuie să beneficieze de una dintre formele de protecţie prevăzute de art. 22, lit. a sau b, din L.122/06, respectiv statut de refugiat sau protecţie subsidiară.
Solicitantul se va prezenta personal pentru depunerea cererii de eliberare/prelungirea valabilităţii a documentului de identitate.
Cererea de eliberare/prelungirea valabilităţii unui document de identitate pentru cetăţenii străini va fi însoţită de dovada reşedinţei legale în România, conform art. 51, alin. 5 din H.G.1251/06, respectiv actul de proprietate, contractul de închiriere înregistrat la administraţia financiară, contract de comodat autentificat la notariat conform cu art.8 lit. (b) din L.36/95, sau orice alt act autentificat care face dovada existenţei unor drepturi locative dobândite de beneficiar.
Pentru eliberarea/prelungirea valabilităţii documentului de identitate sunt necesare două fotografii tip paşaport ale titularului.
Nu se percep taxe pentru eliberarea/prelungirea valabilităţii documentului de identitate pentru refugiaşi şi persoanele cu protecţie subsidiară.
2. Document de călătorie
Documentele pentru trecerea frontierei se eliberează la cerere, străinilor beneficiari ai unei forme de protecţie în România, respectiv statut de refugiat sau protecţie subsidiară
Solicitantul se va prezenta personal pentru depunerea cererii de eliberare a unui document de călătorie.
Cererea de eliberare a unui document de călătorie va fi însoţită de dovada reşedinţei legale în România, conform art. 51 alin. 5 din H.G.1251/06, respectiv : act de proprietate, contract de închiriere înregistrat la administraţia financiară, contract de comodat autentificat la notariat conform cu art.8, lit. (b) din L.36/95, sau orice alt act autentificat care face dovada existenţei unor drepturi locative dobândite de beneficiar.
Pentru eliberarea unui document de călătorie este necesară plata la orice unitate C.E.C. a sumei de 32 lei în contul MAI 70220330102, reprezentând taxa consulară şi a unei taxe de 44 lei reprezentând contravaloarea paşaportului, care se achită la ghişeul O.R.I., (suma se actualizează trimestrial).
Termenul de eliberare a documentului este de 20 zile. În cazuri temeinic justificate, acest termen se poate prelungi.
În plus faţă de condiţiile de eliberare, la prelungirea valabilităţii documentelor de călătorie eliberate beneficiarilor unei forme de protecţie în România, se vor avea în vedere următoarele:
Cererile de prelungire a documentelor de călătorie, eliberate beneficiarilor statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare, se depun la sediul Direcţiei Azil şi Integrare sau la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate cu maximum 30 de zile înainte de expirarea valabilităţii acestor documente.
În cazul cererilor depuse cu mai mult de 30 zile, titularul este îndrumat să se prezinte în termenul prevăzut de mai sus sau să formuleze o cerere motivată pentru eliberarea unui nou document de călătorie în condiţiile prevăzute de lege, în care îşi exprimă acordul expres de a renunţa la documentul de călătorie valabil.
Soluţionarea cererilor conform situaţiei sus menţionate se va face prin eliberarea, contra cost, a unui nou document de călătorie a cărui valabilitate va fi de 1 an de la data emiterii.